Am plecat vineri la 14.30 cu autocarul de Rucar din autogara Militari. Afara caldura criminala, in masina aer conditionat subdimensionat deci o sauna subtire toti suntem datori. Ajungem in centrul Rucarului pe la 18.30 si o pornim usurel spre Podul Dambovitei tragand cu coada ochiului la posibilele ocazii spre Satic. Ne ia destul de repede un IMS ce mergea spre Tamas si pe la 19.30 ajungem la locul de cazare de la intrarea in valea lui Ivan. Seara facem planuri pentru tura de sambata si hotaram sa urcam prin valea lui Ivan catre Padina Lancii si Poiana Inchisa si sa coboram de la Saua Fundurii prin Valea Urzicii, traseu de circa 11 ore cu tot cu pauze ;)
Sambata dimineata lenevim cam mult si abia pe la ora 10 incepem urcusul pe Valea lui Ivan. Drumul prin padure pana la Crucea Granicerului il facem lent, coplesiti de zapuseala dar cu speranta ca sub creasta va fi mai racoare. Pana la punctul "Prepeleag" ne distram numarand placutele prinse prin brazi cu semnul laba de urs albastra. Intram in poteca principala ce ne duce repede la Cerdacul Stanciului si Marele Grohotis, moment in care intalnim primii drumeti ce veneau dinspre Plaiul Foii.
La scurt timp dupa intrarea in Padina Lancii observam cu bucurie ca traseul este extrem de uscat si ca nu vom avea probleme majore la strabaterea lui asa cum patisem in vara lui 2006. Urcasul printre bolovani destul de lent, cele cateva saritori sunt accesibile insa datorita existentei a numeroase prize pentru maini si picioare. Pentru siguranta, in 2-3 locuri mai grele preferam sa ne tragem rucsacii astfel incat sa nu fim impiedicati in miscare in locurile mai inguste sau mai expuse, dupa caz. In zona superioara intalnim un lant bine fixat pe care insa unii din noi evita sa-l foloseasca, din prea mult orgoliu, parea mea ;).
Iesirea in Poiana Inchisa ne reda energia iar incredibilul ei izvor ne reda pofta de viata. Privelistea este naucitoare, de jur imprejur Poiana Inchisa fiind inconjurata de vai abrupte si de creste de calcar stralucitoare. Surprinde numarul mare de oameni ce tranziteaza prin acest loc in doar 30 de minute. Majoritatea vor iesi din poiana prin Marele grohotis, noi insa preferam iesirea de la ora 2, ca sa continuam cu traseul de creasta spre Saua Funduri. Nu am avut mari probleme cu parcurgerea acestei zone si in maxim 20 de minute ne vedem ajunsi cu bine in creasta unde constatam cu placere ca e ceva mai racoare. Creasta Craiului se vede superba spre sud, serpuind ca un crocodil gigant adormit la soare. Vaile din dreapta ne vrajesc ca un cantec de sirena, tentatia de a privi in golul urias ce se casca brusc langa noi fiind uriasa.
Coborarea pe Valea Urzicii ne pune ceva probleme dar folosim cu succes crengile jepilor si brazilor pentru a cobori in siguranta pe grohotisul neprietenos. De la Prepeleag pina la Crucea Granicerului ne ia cam 15 minute de coborare in alergare pe poteca acoperite de un strat incredibil de elastic de ace de brad, senzatia a fost excelenta, nici urma de oboseala dupa aceasta cavalcada pe sub brazi. In pragul serii ne miscam in reluare pe drumul forestier din Valea lui Ivan multumiti ca am reusit sa ne intorcem la baza cu mult inainte de lasarea intunericului. Drumul ce coboara spre Satic ne intampina cu o perdea de praf alb produsa de camioanele jandarmilor si pompierilor ce coborau din culmea Tamasului, locul unde incendiul continua sa arda mocnit, alimentat de resturile lemnoase ramase in urma defrisarilor barbare petrecute in ultimii ani in ocoalele silvice private din zona.
Seara e racoroasa iar gandul ca in Bucuresti vom avea cod rosu si un real feel de 51 grade Celsius este departe, somnul adanc venind peste noi, pentru cel putin 7-8 ore.
A doua zi urma sa revenim in Bagdadul Europei, capitala Romaniei, metropola din desert, orasul fantoma, pe scurt Bucuresti, iadul pe pamant!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu