La ora 19:00 descind in Gara de Nord, fiind sunat la cateva secunde de Andrei si Cristina care erau deja pe peron de ceva vreme. Are loc prima intalnire „ever” cu cei doi viitori tovarasi de natatie prin zapezile Bulgariei. In curand apare si Mihai, urmat de Dinu, care ne arata noul model tehnic de cutie de coltari. Gasim trenul la peronul 6 si ne urcam repejor in vagonul cu cusete, toti 6 urmand a locui o noapte ca sardelele supraetajate in casa CFR-ului pana la Sofia. La 19:53 trenul se pune in miscare, prilej pentru noi de a deschide discutia cu privire la traseul celor patru zile de tura. Dupa vreo 90 de minute, ajungem in Giurgiu, unde stationam circa 40 de minute, pana cand vamesii romani termina controlul intregului tren. Pornim apoi spre Dunare, calcand destul de timid peste podul Prieteniei, pe sub care batranul fluviu lucea cu discretie. In gara din Ruse trenul sta mai bine de ora, dar, din pacate, primele 20 de minute le traim inchisi in vagoane ca teroristii pana la finalizarea controlului vamal. Scapati de embargou, dam o raita la bufetul garii, de unde cumparam haleala bulgareasca ieftina si supradimensionata. Cu un mic contingent de recruti format din Andrei, Dinu si Adrian, ies din gara si tragem o hoinareala pe strazile orasului de unde cumpar iaurt, bere si suc de mandarine cu gust de vopsea. Evident ca Adrian nu luase buletinul cu el, aspect de care si-a adus aminte in momentul in care am intalnit o patrula de politie la iesirea dintr-o alimentara. Dupa ce trenul nostru a pornit catre Sofia, am inceput sa facem paturile si in jur de ora 11:30 am trecut la cele vesnice, pardon, temporare, respectiv un somn de voie. In zorii zilei de 1 mai ne trezim cu putin timp inainte de intrarea in Gara Centrala Sofia, cat sa avem timp sa ne imbracam si sa ne echipam asa cum trebuie. In imensa gara sofiota gasim repede o casa de schimb valutar unde unii din noi platesc un tribut imens atunci cand solicita schimbarea leilor in leva. In fata garii ne luam cu totii cate 2 bilete de autobuz a cate 0,7 leva, unul pe persoana fizica si unul pe bagaj. Ne urcam in autobuz, unde reusim sa speriem lumea cu armata noastra de pioleti pe care ii strangeam vitejeste in maini. Evident ca apare in misiune echipa de controlori, in bulgara inspectori, care ne lasa din bilete un petic cat unghia mare. Coboram in statia de langa WTC Sofia si ne indreptam repede spre autogara IUG (cutia de tabla de sub pod), unde platim 5 leva pentru a ne imbarca in autobuzul de Samokov, care pleca la 7:30. Drumul ne poarta pe valea Iskrului, unde admiram salba de lacuri de acumulare si culmile pline de verdeata. La iesirea din defileu ne apare in fata salba de culmi a Rilei, avand caciula de zapada in partea somitala.
In Samokov dam iama in piata din spatele autogarii, unde gasim mici mari la chifla, branzoaice si ardei. Microbuzul de Borovets ne lasa in jurul orei 10:30 in fata nefolositoarei telegondole, prilej pentru a mai face o serie de cumparaturi din adormita statiune montana aflata la peste 1300 m altitudine. Pe la 11 plecam spre cabana Musala, la inceput pe drum asfaltat apoi pe drumul forestier care urca pe drumul ce urmeaza raul Bistrita. Dupa vreo jumate de ora ne oprim la limita Parcului National, unde ne documentam la un panou de informare bilingv. Nu dupa mult timp, incep sa apara petice de zapada pe larga poteca, care este de fapt o partie de ski ce serpuieste printre pietre si brazi. Dupa ce trecem raul pe un pod ce arata interdictia clara a accesului cu mijloace auto, incepe calvarul luptei cu zapada mare si umeda, ce acoperea in mare parte jepii ce strajuiau poteca Musalei. In fata noastra se ivesc varfurile Irecek si Musala, in timp ce noi ne chinuim sa scapam din capcanele zapezii de mai. Ne tratam pielea cu emulsia solara factor 20 a Cristinei, apoi continuam sa inaintam prin imensa caldare glaciara, transpirand din greu, in conditiile in care afara erau in jur de 18 grade la soare. De aici incepe calvarul meu prin oceanul de zapada. In lupta cu nametii si cu cele 93 + 15 kg ale mele, am ramas mult in urma, in apropierea mea fiind doar Andrei. Norocul meu, deoarece la un moment piciorul imi ramane prins intr-o capcana la peste 1 metru sub zapada, printre 3 crengi incrucisate de jneapan. Andrei ma ajuta la sapaturi si in circa 15 minute reusesc sa-mi eliberez piciorul ce aproape ca-mi amortise intr-o pozitie nefireasca. Rucsacul insa ma impiedica sa merg la suprafata asa ca il asez pe izopren, il leg cu un anou si carabe si il las in grija lui Andrei sa-l traga peste gheturile subrede. Dupa o lunga miscare agonica ajung si eu la cabana Musala (2300 m), unde observam ca din iulie 2007 cabanierul Mario a murit, asa ca iarna administrarea se face in sistem self service, existand cazarmament decent pentru toti turistii. Ne schimbam repede si trecem in sala de mese, unde are loc un adevarat festin, prilej cu care Adrian ne demonstreaza ca e un adevarat maestru al saormei cu carnati. Iesim pe afara pentru poze, admiram apusul soarelui moment in care Andreo se hotaraste sa dea o tura solo spre refugiul Everest. Noi ne bagam sub paturi si il asteptam pana in jur de ora 10, ora cand in concertul de camera al vantului ce izbea batrana cabana, se intercaleaza si zgomotul facut de temerarul nostru coleg. Se face un foc serios in soba, care reuseste sa ne usuce elegant echipamentul pana la rasaritul soarelui. La 6:45 incepem urcusul spre Musala, zapada pare mai tare, desi nu este inghetata prea tare, tinand cont ca temperatura este doar cu putin sub zero grade. Traseul ne duce destul de repede la refugiul Everest, unde eu renunt la rucsac si pastrez pe mine doar strictul necesar, inclusiv fotoaparatul, coltarii si pioletul. Apoi ne urnim cu voiosie. Urcusul final, strajuit de stalpi prevazuti cu cablu gros, nu ne pune prea mult la munca, asa ca pe la 10 si un pic ajungem cu totii pe varful Musala (2925,4 + 4 metri de zapada ce acopereau statia meteo). Cristina pune stapanire pe borna de nivel a Musalei si o declara pamant romanesc, sau ma rog, zapada romaneasca. Intram apoi in statia meteo, evident prin usa din tavan, unde meteorologul bulgar ne serveste cu vreo 20 de ceaiuri, iar unii din noi consuma din rezervele de hrana carate. Pe la ora 11 ne hotaram sa plecam la vale, nu inainte de a privi in zare catre Pirin moment in care varful intra in ceata pentru o perioada. La plecarea de la cabana Musala am intalnit un cuplu simpatic de bulgari, care a facut poze cu noi si ne-a dat o serie de sfaturi privind muntii lor si nu numai. Coborarea inceputa pe la ora 14 catre Borovets se sfarseste la 16:30 in fata hotelului Samokov in statiune. De aici luam microbuzul, care pentru 1,5 leva ne duce rapid in orasul Samokov, unde la 5:30 decola autobuzul de Sofia sau posibilul rechin spre Bansko. Facem o noua excursie in piata orasului, de unde ne intoarcem cu salata a la russe, mici, sandwichuri, iaurt si incercam sa obtinem un scor pentru microbuzul fantoma de Pirin. Cei 480 de leva ceruti ne fac sa alegem varianta de Sofia. Pe la 18:30 coboram in marginea Sofiei, de unde luam autobuzul 214 ce ne duce in circa 32 de minute in Gara Centrala a Sofiei. Aici Dinu si Mihai decid sa se intoarca acasa cu internationalul de 19:30, iar noi restul ne urcam in trenul ce porneste spre sud la 19:50, tren care are ca punct final Blagoevgradul, oras important aflat intre Pirin si Rila. Ajungem pe la ora 23 in Blagoevgrad pe traseul Pernic – Dupnitsa, dupa un traseu de aproape 3 ore. Din gara Blagoevgrad luam un taxi recomandat de un jandarm bulgar cu care intrasem in vorba in tren, taxi care ne costa 60 leva pentru traseul de 55 km Simitli - Predelo - Razlog - Bansko. Ajungem in Bansko unde gasim un hotel Lazur, loc unde ne cazam pe la ora 00:30 in conditii bune, pentru 10 euro de persoana pe noapte. Inainte de asta insa era sa ne cazam din greseala la hotelul Glazne pentru 60 de euro de caciula. In dimineata urmatoare, mai curati si mai uscati, incepem drumul spre Vihren. Evident ca totul incepe la un supermarket, unde ne umplem de conserve de peste cu fasole, salam, paine si conserve de ton. Pe drum intalnim un grup de copii aflat in excursie cu scoala, insotit de o invatoare in rochita alba pe care o cam batea vantul. De la 950 m (altitudinea statiunii Bansko) ne indreptam privirile spre culmile Pirinului avand ca destinatie cabana Vihren (1950 m) si varful Vihren (2914 m), sperand ca pe traseu vom avea ocazia sa facem autostopul pentru a scurta din traseu. Avem noroc si reusim sa parcurgem cu mijloace auto o buna parte din traseul pana la 1600 m. De acolo pana la popasul Banderitsa ajungem in circa 40 de minute, loc in care hotaram sa ne punem la masa. Salatele, supele, berea si gratarul isi fac loc in fata noastra, in timp ce admiram o bulgaroaica ce confundase Pirinul cu Mall-ul din Sofia. Ne cazam la cabana Vihren in jurul orei 14, iar pe la ora 15 pornim spre varful Vihren, traseu ce ocoleste varful de la est catre vest in scopul intrarii pe traseul mai accesibil catre culme. Pe urmele noastre calca apoi un grup masiv de slovaci, dar acestia se opresc pe undeva pe la 2500, reusind in schimb sa transforme poteca de zapada in cratere de gheata. Andrei, Cristina si Adrian ajung pe varf mult inaintea mea, adica pe la ora 19. Pe la 19:40 ajung si eu sus unde stau vreo 5 minute, prilej cat sa-mi faca Adrian cateva poze solo. Andrei si Cristina deja coborasera la vale din cauza ca frigul si vantul riscau sa-i inghete pe creasta. Pe la 21:35 intram in cabana Vihren, dupa un coboras plin de peripetii prin zapada plina de gauri si crengi de jneapan numai bune sa ne trimita in bolovani cu capul inainte. Seara in cabana se scurge repede, mancam si bem ceaiuri pana pe la ora 23, apoi urcam in camera unde aproape ca dam foc cabanei cu lemnele puse pe foc ce transforma sobita din fonta intr-o masa incandescenta de metal, aproape ca un filament de bec de luminos. Dimineata pe la 9 ne trezim, ne spalam cu roua zorilor pe ochisori, mancam o omleta si ne jucam cu motanul urias al cabanei caruia Cristina ii face cadou niste muschi tiganesc. La coborare nu ratam padurea unde troneaza un pin multisecular, dar si teresa unde mai radem o salata si o sticla de bere Zagorka. Gasim un rechin care ne duce repede in Bansko pentru 5 leva de caciula, direct la autogara. Acolo alt rechin ne agata si pentru 14 leva de om ne duce pana in Sofia in circa 2 ore (cale de 150 km). Trecem apoi strada prin loc interzis, sarim un gard si intrand in gara ne parcam rucsacii in bagajeria electronica pentru 3 leva de container in care intra 2 rucsaci. Ne-am cumparat si bilete de intoarcere la cuseta de patru locuri, asa ca suntem liberi sa hoinarim prin Sofia timp de 4 ore. Drumul nostru se termina in Parcul de pe Bulevardul Levski colt cu Ivan Vazov. Acolo am intrat eu la un Pizza |Hut sa cumpar o pizza, record de 28 de minute pana cand au reusit sa o livreze. Ne intoarcem la gara, facem ultimile poze, cumparam vreo 8 sticle de bere la 2 litri, ceva apa minerala si ne urcam in vagonul CFR spre casa. Admiram intre orele 8:30 si 9:30 superbul peisaj din culoarul montan ce duce spre Vrata, apoi dupa ce trecem de Plevna ne hotaram sa dormim, somn care tine pana pe la ora 02:00 cand timp de 2 ore suntem chinuiti de manevrele trenului si ale vamesilor din Ruse si Giurgiu. E destul de cald in vagon asa ca lumea sta cu picioarele pe geam o perioada :). Cristina asteapta sosirea vamesilor cu buletinul tinut pe incheietura mainii intr-un echilibru absolut paranormal. Ne trezim la 5:45 destul de brusc, iar la ora 06:00 coboram in Bucuresti Nord destul de ametiti, dar cu multumirea de a fi realizat traseul si obiectivele de acasa. La metrou gasca se sparge si fiecare pleaca spre casa cu gandul la ziua ce va urma si la turele viitoare.
